Cum se vor organiza nuntile și botezurile de la 1 iunie ?

Șeful statului, Klaus Iohannis spune că, de la 1 iunie, vor putea fi organizate nunti, botezuri și mese festive in exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.

Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi”, a mai spus președintele.

Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el.

Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a continuat Iohannis.

“În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a mai spus șeful statului.

Sursa: www.digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.