Într-una din poeziile sale, Mihai Eminescu (1850-1889) face referire la ținuturile satmarene ? De altfel, marele poet avea mai mulți prieteni satmareni, printre care și fostul preot din Tarna Mare, Antoniu Covaciu (1848-1918). Eminescu și Covaciu s-au întâlnit în perioada studentie la Viena (1869-1972).

Nu exista nici o mărturie și nici un document ca Mihai Eminescu ar fi ajuns vreodată pe meleagurile satmarene, însă cunostea foarte bine lumea satmareana și limba vorbita în acest colt de țara.

Poezia la care facem referire și în care amintește de Satmar se cheamă „Doina”:

„Sus la munte, jos pe vale,

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar până-n Săcele

Numai vaduri ca acele”. („Doina” – Mihai Eminescu).

Iată poezia integrala a poetului:

„Mihai Eminescu – Doina

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la Mare

Vin Muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale,

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar până-n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul – ­ frate cu Românul ­-

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă ­-

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija Sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară –

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile !”.

Alte referinte în ceea ce privește legăturile marelui poet cu literatii de prin părțile Satmarului puteți citi aici:

https://www.satmareanul.net/2013/01/15/mihai-eminescu-si-literatii-de-prin-partile-satmarului/

Iată ce mai scria Eminescu despre vechiul Satmar:

https://www.satmareanul.net/2017/02/14/ce-scria-mihai-eminescu-despre-vechiul-satmar/