Ministerul Justiției: Procesele civile și penale se pot desfășura online

O lege intrata în vigoare în data de 2 mai 2021 prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale să poată să se desfăşoare online.

În procesele civile – când este posibil, cu acordul părților, instanțele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferință.

În procesele penale – persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziții nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpați minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească și şedinţele de judecată declarate nepublice.

Pentru judecarea proceselor, instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi. Lista proceselor întocmită pentru fiecare ședință de judecată va cuprinde, de regulă, și intervalele orare orientative pentru strigarea fiecărei cauze în parte, citația cuprinzând mențiunea corespunzătoare. Când este posibil, judecătorul fixează și intervalul orar orientativ pentru primul termen de judecată.

Prezenta lege reglementează posibilitatea luării/dispunerii unor măsuri necesare funcționării justiției ca serviciu public în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Măsurile reglementate de prezenta lege se pot dispune numai din motive generate de pandemia de COVID-19.

Ne dorim ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale. În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.