Ploaie de stele în această noapte

În noaptea de joi spre vineri se va putea observa cu ochiul liber o ploaie de stele căzătoare, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride. Aceștia provin din coada cometei Halley, ce a mai trecut pe lângă Pământ în 1986.

Pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special.

Orele nu sunt aşa de importante. Ce este mai important: să privească oamenii cerul după miezul nopţii, până la răsăritul Soarelui – măcar o oră, neîntrerupt – iar cel mai bine, mai spre dimineaţă, pentru că locul de unde vin meteorii, radiantul, se ridică după miezul nopţii pe cer şi e bine să fie deasupra orizontului, ca să se vadă meteorii”, a precizat coordonnatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Adrian Şonka.

Curentul de meteori eta-Aquaride poate fi observat şi în nopţile următoare, dar tot mai puţini vor fi vizibili.

Acestea sunt rămăşite de la cometa Halley. Poate unii au văzut-o în 1986, Halley a trecut pe lângă Soare, s-a văzut de pe Pământ şi o să mai treacă peste 76 de ani. E o cometa pe care am văzut-o şi vedem şi ce a lăsat ea pe orbită. De obicei nu prea vezi cometa care produce stele căzătoare în cazul altor curenţi, dar aici unii au văzut-o”, a menţionat coordonatorul Observatorului Astronomic.

Şonka a mai precizat că spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn.

Dacă oamenii se uită după meteorii aceştia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineaţă răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E şi Calea Lactee acolo, dacă priveşti înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineaţa sau după miezul nopţii”, a adăugat acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.