Îndrumări pentru slujba de Înviere

În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada sâmbătă 1 mai, ora 20.00 – duminică 2 mai, ora 05.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Conform Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, slujba de Înviere va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice.

Pentru a evita aglomerația, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj.

Credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane.

După oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala.

Pa finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

Pentru evitarea aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.