Zeci de milioane de lei alocati pentru spitalele din judetul Satu Mare

În sedinta de astăzi, 23 aprilie, consilierii au aprobat bugetul judetului Satu Mare. Pentru capitolul sănătate au fost alocați 40.807.000 lei.

Din această sumă, peste 30 de milioane de lei sunt destinați cofinanțării proiectelor de dezvoltare. Consiliul Județean Satu Mare are în derulare proiecte de dezvoltare care depășesc suma de 24 milioane euro.

Principalele sume se îndreaptă către:

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare:

    • Asigurarea cofinanțării pentru proiectul ce vizează construcția unei noi clădiri de spital;
    • Asigurarea cofinanțării pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe;
    • Finalizarea lucrărilor pentru construcția modulară a secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare;
    • Finalizarea lucrărilor de amenajare a secțiilor Terapie Intensivă și Urologie;
    • Reparații capitale la sisteme electrice interioare, de iluminat si forță atât la obiectivul de pe strada Ravensburg, cât și la cel din Piața Eroilor Revoluției;
    • Achiziție aparatură medicală.

Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare:

Finalizarea reabilitării clădirii Dispensarului de Pneumoftiziologie;

    • Reabilitare și reparații instalații sanitare, termice și electrice pentru compartimentare saloane cu grupuri sanitare la secția Bixad;
    • Achiziție aparatură medicală.

Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș:

    • Finanțare pentru expertiză, proiectare şi execuţie a lucrărilor de amenajare poartă acces, lift exterior ambulator, schimbare centrală termică și amenajare platformă deșeuri menajere;
    • Achiziție aparatură medicală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.