S-a votat bugetul judetului Satu Mare. Citeste detalii

Consilierii județeni sătmăreni au aprobat în ședința ordinară a Consiliului Județean Satu Mare din data de 23 aprilie, bugetul general consolidat al Județului Satu Mare pe anul 2021, un buget care pune accent pe dezvoltare. Bugetul total, comparabil cu cel al anului trecut, este de 428.898.100 lei, din care 266.269.500 lei sunt destinați proiectelor de dezvoltare a județului, iar diferența de 162.628.600 lei va fi folosită pentru funcționarea aparatului propriu al Consiliului Județean Satu Mare și a instituțiilor din subordine.

Cele mai mari sume vor fi investite în următoarele domenii:

SĂNĂTATE

Pentru capitolul sănătate au fost alocați 40.807.000 lei. Din această sumă, peste 30 de milioane de lei sunt destinați cofinanțării proiectelor de dezvoltare. Consiliul Județean Satu Mare are în derulare proiecte de dezvoltare care depășesc suma de 24 milioane euro.

Principalele sume se îndreaptă către:

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare:

    • Asigurarea cofinanțării pentru proiectul ce vizează construcția unei noi clădiri de spital;
    • Asigurarea cofinanțării pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe;
    • Finalizarea lucrărilor pentru construcția modulară a secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare;
    • Finalizarea lucrărilor de amenajare a secțiilor Terapie Intensivă și Urologie;
    • Reparații capitale la sisteme electrice interioare, de iluminat si forță atât la obiectivul de pe strada Ravensburg, cât și la cel din Piața Eroilor Revoluției;
    • Achiziție aparatură medicală.

Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare:

    • Finalizarea reabilitării clădirii Dispensarului de Pneumoftiziologie;
    • Reabilitare și reparații instalații sanitare, termice și electrice pentru compartimentare saloane cu grupuri sanitare la secția Bixad;
    • Achiziție aparatură medicală.

Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș:

    • Finanțare pentru expertiză, proiectare şi execuţie a lucrărilor de amenajare poartă acces, lift exterior ambulator, schimbare centrală termică și amenajare platformă deșeuri menajere;
    • Achiziție aparatură medicală.

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ

La acest capitol au fost alocați 196.891.000 lei. Cele mai mari sume vor fi alocate pentru:

    1. Întreținere și reparații drumuri județene – 15.000.000 lei
    2. Modernizare drumuri prin PNDL – 130.397.400 lei:
    • 193A Satu Mare-Amați- Rușeni-Tătărăști-Necopoi-Homorodu de Jos-Homorodu de Mijloc-Homorodu de Sus-Solduba-Hodișa-Socond-Rătești (DN 19 A) – 48,2 km;
    • DJ 109M Batarci-Valea Seacă – 4,1 km;
    • DJ 195B Doba-(DN 19) Boghiş-Dacia-Moftinu Mare-Crişeni-Craidorolţ-Ţeghea Mihăieni-Acâş (DN 19A), tronson II Moftinu Mare-Crișeni-Craidorolț – 12,4 km;
    • DJ 194B pe traseul Dara-Dorolț – 6,1 km;
    • DJ 109 P limita județului Sălaj-Cehal, 6,4 km;
    • DJ 195 Ardud-Viile Satu Mare-Tătărăști-Necopoi-Cărășeu, tronson I Ardud-Viile Satu Mare – 13,9 km;
    • DJ 195B Doba-(DN 19) Boghiş-Dacia-Moftinu Mare-Crişeni-Craidorolţ-Ţeghea-Mihăieni-Acâş (DN 19A) tronson I – Boghiş-Dacia-Moftinu Mare -10,432 km.
    1. Cofinanțare pentru proiectele din fonduri externe pentru modernizarea drumurilor județene – 35.128.000 lei. Avem în derulare proiecte de infrastructură rutieră cu finanțare europeană în valoare de 28.000.000 de euro.
    • Modernizarea drumurilor județene DJ 108R din DN 19A Beltiug-Beltiug Băi- Dobra-Hurezu Mare-DJ 108P- DJ 196 Corund-Bogdand-Hodod-limita de județ Sălaj”, Programul Operaţional Regional 2014-2020 – 38 km;
    • MOBI – Modern Border Infrastructure – Successful Carpathian Region” Programul ENI CBC 2014-2020;
    • Development and modernization of the access infrastructure to the Romanian-Ukrainian border crossing point from Tarna Mare – Hyzha”, Programul ENI CBC 2014-2020.

În acest an vom moderniza 140 de kilometri de drumuri județene.

ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Bugetul alocat este în valoare de 63.849.000 lei din care:

    • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – 61.408.000 lei din care 7,3 milioane lei cofinanțare proiecte cu finanțare externă și investiții;
    • Finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 pentru asociații și fundații non-profit – 2.200.000 lei.

ÎNVĂȚĂMÂNT

Suma alocată capitolului de învățământ este de 8.051.000 lei, din care:

    • Învățământ special – 2.438.000 lei
    • Programul pentru școli al României – 5.562.000 lei.

CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE – 35.547.500 lei

    • Instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Satu Mare – 22.656.000 lei, din care 2 milioane lei sunt alocate pentru dezvoltare;
    • Contribuții salarii personal neclerical – 11.097.000 lei;
    • Finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 pentru asociații și fundații non-profit pentru acțiuni culturale – 500.000 lei, sportive – 300.000 lei și de tineret – 100.000 lei;
    • Cofinanțarea proiectului de modernizare a clădirii principale a Muzeului Județean Satu Mare – 734.500 lei.

INFRASTRUCTURĂ APĂ ȘI APĂ UZATĂ

Cofinanțarea de 2% pentru “Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Satu Mare” – 100.000 lei.

AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SATU MARE

Din totalul de 11.917.000 lei, 6.312.000 lei reprezintă secțiunea de dezvoltare din care se va asigura cofinanțarea proiectelor ”Dezvoltarea infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Satu Mare prin îmbunătățirea condițiilor de siguranță aeroportuară” și ”Carpathian small aviation – new approaches for mobility of persons and goods in Carpathian region”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.