Violonistul Razvan Stoica, pe scena Filarmonicii

Joi 22 aprilie, la ora 18.30 Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti” va gazdui un nou concert simfonic.

Pe podiumul de dirijor se va afla Valentin Doni, iar solistul serii va fi violonistul Răzvan Stoica.

În program veți putea audia fragmente din: Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, Op. 35; Franz Schubert – Uvertura în stil italian în Re major, D. 590.

Razvan Stoica este unul dintre cei mai apreciati tineri violonişti ai timpului nostru. A evoluat ca solist alături de dirijori si orchestre de renume mondial.

Câştigător al premiului NEW TALENT Bratislava si al titlului Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani în anul 2013, cunoscut pentru “virtuozitatea, pasiunea şi superba sa interpretare”, violonistul Răzvan Stoica şi-a construit deja bazele unei cariere impresionante.

Interpretările sale carismatice au captat atenţia presei şi a publicului deopotrivă. Pasionat de instrumentul său încă de la o vârstă fragedă, Răzvan a fost admis la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, unde a studiat, alături de prof. Olivia Papa, cu maeştrii Ştefan Gheorghiu şi Modest Iftinchi. După absolvire, Răzvan şi – a continuat studiile la Conservatorul Regal din Amsterdam (Olanda), studiind la clasa prof. Ilya Grubert, dar a participat şi la cursuri de măiestrie cu violonişti precum Leonidas Kavakos, Krysztof Wegrzyn, Vadim Repin, Itzhak Perlman, Ivry Gitlis sau Pinchas Zuckerman.

Răzvan a obţinut peste 24 de premii naţionale şi internaţionale la competiţii prestigioase, printre care Concursul Perosi, competiţiile olimpice pentru vioară din România sau Concursul pentru duo-uri de la Bolzano. Ulterior câştigării, în anul 2009, a Marelui Premiu al concursului “Strad Prize” ( Salzburg, Austria), lui Răzvan i-a fost oferită o vioară Antonius Stradivarius 1729.

În acest moment Răzvan evoluează atât ca solist alături de orchestre din Europa cât şi în recitalurile camerale alături de pianista Andreea Stoica (DUO Stoica).

Începând cu anul 2010 Orchestra Kamerata Stradivarius a luat fiinţă din dorinţa violonistului de a aduce pe aceeaşi scenă sunetul secolului al XVII-lea prin cele mai celebre, apreciate şi valoroase viori ale lumii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.