Milioane de euro pentru parcul solar din Livada, pierdute în Coreea de Sud, Hong Kong și Bulgaria

Parcul fotovoltaic de pe raza orașului Livada din județul Satu Mare a fost dat în folosință în 2014.

Întins pe o suprafață de 135 de hectare și cu o capacitate anuală instalată de aproape 34 GWh, parcul fotovoltaic de la Livada este cel mai mare din România și al doilea din Europa, după o investiție asemănătoare, construită în Spania. Totuși, diferența de mărime este semnificativă.

Unitatea din Peninsula Iberică numără 1,43 milioane de panouri fotovoltaice, iar cea din județul Satu Mare are numai 230.000 de panouri fotovoltaice. Valoarea investiției era situată la momentul inaugurării la 80 de milioane euro și a fost realizată de mai multe firme din străinătate cu ajutorul unui credit din Coreea de Sud.

Conform datelor prezentate de investitori în perioada respectivă, în proiectul din județul Satu Mare erau implicate:

    • NH Investment & Securities, societate financiară de la Seul/Coreea de Sud, a acordat un împrumut pentu investiția din România.
    • Firmele Best Generation din Spania și Energia Prima din Italia, dar și un grup de investitori de investitori italieni grupați în firma românească Stargreen Consulting SRL realizau parcul solar cu banii coreenilor.
    • SRL-ul românesc GPSB Solaris 48 este proprietarul fermei de panouri fotovoltaice din Livada/jud. Satu Mare.

Insolvența din 2020

Povestea frumoasă a investițiilor străine în parcul fotovoltaic din județul Satu Mare s-a terminat în primăvara anului trecut. Un grup de trei firme coreene a obținut în instanță o decizie de executare silită a GPSB Solaris 48 SRL, pentru o sumă totală echivalentă a peste 435 milioane lei.

Proprietarii italieni ai parcului solar au contestat executarea silită. În plus, în aprilie 2020, firma lor a cerut insolvența Solaris, admisă de Tribunalul Ilfov în iunie, astfel că executarea silită a fost oprită.

Prin procedura de insolvență, administrată de Ceres Insolv, finanțatorii coreeni figurează în tabelul preliminar al creditorilor GPSB Solaris 48 SRL cu creanțe garantate ce însumează acum 770 milioane lei. La suma inițială de circa 83 de milioane de euro, s-au adăugat și penalități. Pe de altă parte, la masa credală a deținătorului parcului solar Livada s-au înscris și trei firme controlate de grupul de investitori italieni proprietari ai parcului, cu creanțe în sumă totală de aproape 846 milioane lei. Aceste sume nu au fost recunoscute însă de Ceres Insolv.

Din aceste motive, firmele coreene încearcă să preia administrarea parcului fotovoltaic, iar acționarii italieni se opun. Aceștia din urmă au reclamat inclusiv la Parchetul General faptul că finanțarea parcului a cărui construcție a fost inițiată în Coreea de Sud s-a făcut prin posibile fapte de fraudă și evaziune fiscală.

În spatele acestor acuzații se ascunde un circuit complicat al banilor care au plecat din Coreea de Sud pentru a se realiza parcul solar din județul Satu Mare.

Firma anonimă care a obținut licențele

Pentru a înțelege ce s-a schimbat între povestea frumoasă din 2014 și lupta „la baionetă” din 2020, trebuie să ne întoarcem la începutul proiectului solar din Satu Mare.

Firma GPSB Solaris 48 SRL a fost înființată în 2012. Societatea își avea sediul la acel moment în Satu Mare. Acționarii erau Loredana Baciu – 37,5%, Bogdan Lucian Pîrv – 10%, Florin Dacian Sărac – 37,5% și Ioan Ghere – 15%. Administratorii erau Loredana Baciu și Ioan Ghere.

În octombrie 2012, firma începea să obțină autorizațiile de mediu pentru a construi imensul parcul solar din orășelul Livada. Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare, instituție în subordinea Ministerului Mediului, acorda până în prima lună a anului 2013 toate autorizațiile pentru construcția parcului fotovoltaic. Proiectul căpăta denumirea „Fermă solară fotovoltaică Satu Mare GPSB Solaris 48” sau „Fermă solară fotovoltaică Ciuperceni”, de la denumirea străzii de la marginea orășelului Livada. Elisabeta Bekessy era atunci la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, iar Rovana Plumb (PSD) la conducerea Ministerului Mediului.

Problema rămasă de rezolvat era cea a banilor. Investitorii nu aveau resurse financiare la vedere pentru a ridica un parc fotovoltaic de zeci de milioane de euro.

Prezentarea de la hotel

În ianuarie și februarie 2013, un grup de intermediari coreeni, care au acționat în România prin persoana juridică Riverdale Internațional SRL împreună cu unele persoane din România, în frunte cu domnul Cristian Constantin Dan, au promovat un produs financiar coreean care ar putea fi activat pentru finanțarea construcției de sisteme fotovoltaice în Europa”, au precizat pentru Europa Liberă reprezentanți ai companiei italiene Energia Prima. Mai exact, creditorii coreeni căutau clienți pentru a le acorda împrumuturi cu scopul de a construi parcuri fotovoltaice.

Câteva date despre cei implicați în prezentarea împrumuturilor din Coreea de Sud.

    • Riverdale Internațional SRL din București este o firmă înregistrată la începutul anului 2013 și deținută de Kim Ilji din Coreea de Sud. Aceasta face parte din mai multe offshore-uri înregistrate în Panama, Spania și Hong Kong, așa cum reiese din datele consultate de Europa Liberă.
    • Cristian Constantin Dan apare ca acționar, dar mai ales administrator în mai multe firme, fiind ceea ce americanii numesc „comisionar”. Constantin Cristian Dan este în acest moment administrator sau reprezentant în mai multe societăți.
    • Spre exemplu, Varokub Energy Development SRL din București este o firmă unde Cristian Constantin Dan este director, conform propriului CV de pe LinkedIn. Firma este deținută de societatea coreeană Varokub Energy Korea Limited, iar administrator este Florian Mihai Vaida. Acesta este un apropiat al lui Vlad Cosma, fostul parlamentar și fiu al ex-baronului de Prahova, Mircea Cosma și al celebrul său asociat, Sebastian Ghiță. Mai mult, deși se prezintă ca un fost contabil de școală, Vaida este proprietarul în acte a mai multor companii cu cifre de afaceri de zeci de milioane de lei, firme înregistrate în România și Olanda.
    • Cristian Constantin Dan nu a vrut să discute despre subiectul parcului fotovoltaic din județul Satu Mare, iar Florian Mihai Vaida nu a putut fi contactat.

Revenind la anul 2013, în luna februarie, Cristian Constantin Dan a organizat o convenție la Hotelul Pullman din București pentru a prezenta oferta grupului coreean NH Investment & Securities (NHIS), de a credita afaceri din România. În urma acestei prezentări, un grup de investitori europeni format din firmele Stargreen Consulting SRL (România), Energia Prima SpA (Italia) și Bester Generation Camas SLU (Spania), au solicitat să obțină finanțare pentru unele proiecte pe care le analizau în sectorul energiei fotovoltaice.

Am primit, în data de 7 martie 2013, Scrisoarea de Angajament pentru o sumă de 80 de milioane de euro, care vizează finanțarea GPSB Solaris 48 SRL”, explică reprezentanții Energia Prima SpA. La acel moment, GPSB Solaris 48 SRL era o companie românească ce deține o licență pentru construirea unei centrale de 56 MW în Livada, în județul Satu Mare, care se afla în proprietatea a cinci persoane din România. Italienii și spanioli doreau să cumpere firma românească dacă făceau rost de un împrumut care să susțină amenajarea parcului fotovoltaic.

În acest sens, scrisoarea de angajament a grupului de investiții coreean cerea investitorilor, printre alte condiții, ca:

    1. Împrumutul va fi injectat în societatea comercială GPSB Solaris 48 SRL, nu va intra în contul firmelor lor.
    2. Trebuie să se plătească taxe de 1,5% plus 0,5% către NHIS. 
    3. Părțile sociale și conturile bancare ale SPV-ului românesc (GPSB Solaris 48) vor fi deținute de către firme coreene până la sfârșitul împrumutului. 
    4. Scrisorile de angajament trebuie să fie acceptate de către toți asociații societății GPSB Solaris 48, în cinci zile lucrătoare.

Cum la acel moment, Solaris se afla în proprietatea unor persoane din România, practic investitorii italieni și spanioli au fost puși în situația să decidă în cinci zile dacă aleg să cumpere SRL-ul din România care avea licența pentru a dezvolta parcul fotovoltaic din Livada, Satu Mare sau nu. Exploatarea parcului fotovoltaic le-ar fi revenit, cu profiturile aferente.

7,5 milioane de euro pentru proprietarii actelor din România

Până în acest moment, atât intermediarii, cât și NHIS au susținut că este vorba despre o operațiune de finanțare bancară”, susțin reprezentanții Energia Prima din Italia.

Astfel, în baza documentelor și a e-mailurilor primite, a acordurilor acceptate și a întrunirilor, partenerii europeni erau siguri că au obținut finanțarea. Prin urmare au decis să cumpere părțile sociale ale companiei GPSB Solaris 48 SRL.

În data de 4 aprilie 2013 are loc semnarea contractului. Investitorii europeni se obligă să plătească suma de 7,56 milioane de euro pentru achiziționarea a 100% din părțile sociale ale GPSB 48 Solaris. La data semnării pre-acordului s-au plătit 1,2 milion de euro.

Prin urmare, acționarii Loredana Baciu, Bogdan Lucian Pîrv, Florin Dacian Sărac și Ioan Ghere ieșeau din acționariatul Solaris în schimbul a 7,56 milioane de euro. Investitorii europeni cumpărau o firmă cu toate aprobările pentru parcul fotovoltaic deja obținute. Plus angajamentul împrumutului sud-coreean.

Bester Generation SLU din Spania – 61,75%, Stargreen Consulting SRL – 21,375% și Energia Prima Rinnovabile Est SRL – cu 11,875% deveneau principalii acționari ai GPSB Solaris 48. Acum, aceștia așteptau să semneze cu grupul coreean NHIS contractul de împrumut în baza căruia primeau 80 de milioane de euro pentru ridicarea parcului fotovoltaic.

După achiziția Solaris, coreenii au schimbat condițiile finanțării

Imediat după ce investitorii europeni au informat NHIS că a fost semnat contractul preliminar de cumpărare a părților sociale din GPSB Solaris 48, iar avansul a fost plătit, NHIS a trimis investitorilor o scrisoare în data de 9 aprilie 2013 prin care îi informează că a modificat unilateral unele condiții ale tranzacției:

NH Investment & Securities Co., Ltd. prin Best Yuhan Hoesa Red, Best Blue Yuhan Hoesa și Best Purple Yuhan Hoesa în calitate de creditor este gata să încheie trei contracte de împrumut cu Jun & Citytower Energy LLC, Jun&Citytower Energy Jesamcha LLC și Jun&Citytower Energy Jeiecha LLC, în calitate de Împrumutători pentru finanțarea proiectului Livada cu Bester Generation SLU, Stargreen Consulting SRL, Energia Prima Rinnovabile Est SRL și domnul Hyuk-Ryul Kwon în calitate de garanți comuni”, așa cum reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Practic, NHIS stabilea că împrumutul nu va mai fi acordat către GPSB Solaris 48, ci către trei firme coreene (toate cu denumirea Best) care urmau apoi să finanțeze proiectul din România. „Prin urmare, investitorii au devenit doar garanții acestei operațiuni, dar fără a putea controla fluxurile financiare și modul în care au fost cheltuite fondurile. La protestele din partea investitorilor Stargreen și Energia Prima Rinnovabile Est, Banca NHIS a răspuns că acestea au fost singurele condiții pe care le-ar accepta pentru a finanța afacerea”, reclamă reprezentanții investitorilor italieni.

În opinia noastră, soluția impusă avea ca scop evitarea reglementărilor bancare europene. În timp ce Scrisoarea de Angajament din 7 martie 2013 se referea la o adevărată tranzacție bancară pentru furnizarea unui credit, cu dobânzi, comisioane de administrare și condiții de rambursare, acum operațiunea era transformată într-o tranzacție comercială”, mai adaugă reprezentanții Energia Prima.

Cum deja își asumaseră plata a 7,56 de milioane de euro pentru un firma românească Solaris, investitorii italieni și spanioli au fost obligați să accepte noile condiții.

Reprezentanții firmelor coreene Best din România au precizat, în cadrul procedurii de insolvență, că „toate contractele au fost asumate de partea italiană și toate clauzele au fost cunoscute și prin urmare au fost asumate la momentul semnării”. „Toate aceste reclamații vin după 2020, atunci când s-a cerut returnarea creditului și când Solaris nu înregistra profit pentru a plăti datoriile”, au mai precizat reprezentanții români ai firmelor coreene.

Circuitul banilor

NongHyup Investment&Securities face parte din grupul NongHyup din Coreea de Sud, holding care deține și o bancă în Seul. Grupul este deținut de Federația Națională a Cooperativelor Agricole din Coreea de Sud.

Firmele Best

Pentru ca parcul solar din Livada să fie construit în 2013, NH Investment&Securities acordă un credit sau o finanțare firmelor coreene Best Red, Best Purple și Best Blue. Conform presei de limbă coreeană, NHIS a acordat o finanțare de peste 102 de milioane de euro (1.369 miliarde de woni, moneda locală) firmelor Best și Jun City (pe care le controlează grupul financiar) pentru a fi investite în parcul fotovoltaic de la Livada.

La 16 aprilie 2013 au fost semnate acordurile de împrumut între trei societăți coreene și, cu garanția întregului parteneriat european, plus un domn coreean, domnul Hyul Ryul Kwon, care au devenit contractori ai proiectului de la Livada. Contractul este un acord de finanțare real cu dobânzi. Între timp, valoarea împrumutului a trecut de la 80 de milioane de euro inițiali la 83.710.160,72 euro”, reiese din declarațiile reprezentanților Energia Prima.

Firmele Jun and City Tower

La rândul lor, cele trei firme Best din Seul, fac în împrumut cu alte trei firme coreene -Jun and City Tower CO, Jun and City Tower Energy Second și Jun and City Tower Energy Third – prin care aceste trei firme se angajează să susțină financiar construcția parcul solar pentru care avea licență Solaris în Satu Mare.

Tot în data de 16 aprilie 2013 au fost semnate trei contracte pentru construcția centralei, cu trei societăți coreene, ai căror parteneri urmau să fie aceiași din GPSB Solaris 48 SRL și trei contracte de furnizare cu aceleași societăți coreene”, explică reprezentanții Energia Prima.

Prin urmare, două contracte distincte și separate au fost semnate cu fiecare societate coreeană: unul pentru furnizarea de materiale și unul pentru instalarea materialelor. Motivul acestei scindări a fost găsit ulterior ca fiind încercarea de a nu plăti TVA pentru bunuri. Această strategie avea scopul de a nu fi obligați să aplice TVA în facturile referitoare la plata acestor sume”, se precizează în sesizările trimise de Energia Prima.

Hyosung Corporation

Mai departe, tot în aprilie 2013, au fost semnate alte contracte de subcontractare între cele trei companii coreene care au drepturi asupra proiectului din Livada (Jun and City Tower CO, Jun and City Tower Energy Second și Jun and City Towe Energy Third) și Hyosung Corporation. Prin aceste contracte, întreaga valoare a împrumutului de 83,7 milioane de euro a fost recunoscută societății Hyosung Corporation. Această firmă coreeană este deținută de persoane din conducerea NHIS.

Toată suma contractată a fost plătită de către firmele Jun and City Tower (JCT) către Hyosung Corporation în data de 17 aprilie 2013 într-o singură tranșă și în avans. Programul de plată stabilit nu a fost respectat. Nu s-a primit niciun raport sau testare a lucrărilor desfășurate între Hyosung Corporation și JCT-uri”, se mai plâng reprezentanții Energia Prima.

Plata către Bester

La 17 aprilie 2013 au fost semnate trei contracte de subcontractare pentru servicii în valoare totală de 56 MW, între Hyosung Corporation și Bester Generacion SLU din Spania pentru o sumă totală de 11.877.600,00 euro. Practic, acesta era contractul de construcție al parcului fotovoltaic. Numai 11.877.600 euro.

Banii care ajung în Bulgaria, în loc de România

Tot la 17 mai 2013 sunt încheiate alte trei contracte de subcontractare pentru „Furnizare” pentru un total de 56 MW, între firmele coreene JCT-uri în calitate de client și Bester Bulgaria Eood ca furnizor și Hyosung Corporation în calitate de consilier. Valoarea totală a celor trei contracte este de 57,2 milioane de euro.

Banii plecați din Coreea de Sud urmau să fie restituiți de Solaris

În schimbul acestui circuit întortocheat, investitorii de la Solaris se obligau să restituie 80 de milioane de euro către firmele Best.

În concluzie, strategia NHIS, împreună cu Hyosung International, nu a fost să finanțeze o companie românească pentru construirea unei instalații fotovoltaice, ci să construiască un mecanism perfect prin care să poată retrage imediat jumătate din împrumut – via comisioane și runde de subcontractare -, plus dobânzi denumită taxă de consiliere, plus recuperarea instalațiilor, punând în funcțiune toate garanțiile prin pachetul de securitate”, se plâng reprezentanții Energia Prima.

Mai mult, prin acest circuit s-ar fi pierdut urma a peste 30 de milioane de euro, pentru că în investiția în parcul din județul Satu Mare nu s-au cheltuit mai mult de 40 de milioane de euro din banii plecați din Coreea de Sud, așa cum reiese din actele celor de la Energia Prima.

Problemele de construcție

Pe lângă acest circuit financiar întortocheat, partea italiană se plânge „că proiectarea și construcția instalației nu respectă contractul. Capacitatea de 56 MW construită ar fi trebuit să garanteze 48 MW furnizare de energie. În urma testelor efectuate de Transelectrica în sistem, a fost recunoscută o limită de livrare instantanee de maximum 39,11 MW. Eroarea se găsește la dimensionarea echipamentelor de transformare a energiei. Sub-dimensionare decisă pentru a economisi și mai mult costurile de construcție, scriu italienii în procedura de insolvență.

Banii pentru directorul coreean al băncii

Din 2015 până în ianuarie 2017, creditorul și Hyosung Corporation au obligat investitorii să plătească aproximativ 500.000,00 de euro către Hyuk-Ryul Kwon pentru a-și cumpăra drepturile de a cumpăra 5% din acțiunile GPSB Solaris 48 Srl.

De fapt, în Coreea de Sud a început deja o anchetă penală a procurorilor împotriva conducerii firmei. Comisia de Tranzacții din Coreea de Sud a sesizat anchetatorii că firma Hyosung și președintele companiei, Cho Hyun-joon, au realizat tranzacții ilegale. Cho Hyun-joon a fost acuzat de fapte de corupție în proiectele de construcție. Mai exact, în cadrul proiectelor finanțate de grup, Cho Hyun-joon scotea sume de bani prin firme din Hong Kong.

Europa Liberă a cerut procurorilor coreeni date legate de o posibilă implicare și în proiectul de la Livada (reamintim, banii împrumutului au trecut și prin firma Hyosung), dar pentru moment ni s-a transmis că nu ni se pot da aceste amănunte.

Europa Liberă a intrat însă în posesia unor documente din care reiese că firmele implicate în parcul fotovoltaic din Satu Mare au fost sfătuite să facă plăți pentru „servicii de consiliere” către compania Doha International Limited din Hong Kong. În acest sens, s-au făcut cel puțin două plăți: una de 75.000 de euro și alta de 672.000 de euro.

Acționarii inițiali ai GPSB Solaris din jud. Satu Mare, Loredana Baciu, Bogdan Lucian Pîrv, Florin Dacian Sărac și Ioan Ghere, cei care au câștigat 7,56 de milioane de euro pentru aprobările obținute de la autoritățile române, nu au putut fi contactați.

Sursa: Europa Libera

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.