Ce se poate vedea pe cerul nopții în aprilie

Marte încă se mai vede pe cer. Poate fi văzută cu ochiul liber chiar dacă strălucirea scade, pe măsură ce se îndepărtează de Pământ.

Marte rămâne pe cer alte 3-4 luni, ceea ce înseamnă că mai poate fi văzută prin telescoapele noastre. De fapt, va fi singura planetă vizibilă seara până în luna iunie, când apare Venus.

O puteți găsi mai ușor folosind Luna, care va trece prin preajmă în serile de 15-18 aprilie. Pentru iubitorii de planete urmează o perioadă din noapte când niciuna nu mai este vizibilă.

Următoarea care răsare este Saturn, undeva la ora 4:30 la începutul lunii și la ora 2:40 la sfârșitul ei.

Saturn se află într-o constelație în care nu mai există stele la fel de strălucitoare ca el, ceea ce înseamnă că dacă priviți la ora 5 înspre sud-est, nu foarte sus față de orizont, și vedeți un astru care nu pâlpâie, vă uitați de fapt la planetă.

Atenție însă că la 40 de minute după Saturn răsare Jupiter, care este mult mai strălucitor. Practic, cele două planete se află în aceeași constelație (Capricornus). În jurul orei 6, la începutul lunii, și a orei 4, la sfârșitul ei, cele două planete se văd foarte ușor înspre sud-est: cea strălucitoare este Jupiter, iar Saturn se află la dreapta.

Luna trece pe lângă ele în diminețile de 6 și 7 aprilie.

Pe 19 aprilie planeta Mercur se va afla la „conjuncție superioară” cu Soarele, adică în dreptul acestuia, la depărtare maximă de Pământ. Planeta nu se poate observa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.