Incurcatura la numaratoare ! Nu unul, ci patru politisti au fost raniti in scandalul de la Petea !

Patru polițiști au suferit leziuni în urma scandalului de duminica (4 aprilie) seara, ce a avut loc în Petea, spun procurorii Parchetului de pe lângă Judecatoria Satu Mare. Cu toate acestea IPJ Satu Mare, vorbește doar de un singur polițist rănit.

La data de 04.04.2021 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 714/P/2021, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj.

În fapt, s-a reținut că în cursul serii de 04.04.2021, în jurul orei 19:30, prin intermediul S.N.U.A.U 112 a fost solicitată intervenția organelor de poliție pentru aplanarea unui conflict iscat în comuna Dorolț, sat Petea. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, fiind solicitat ulterior sprijinul echipajelor din cadrul S.A.S. Satu Mare și I.J.J Satu Mare, precum și a unui echipaj al Poliției Municipiului Satu Mare. La vederea forțelor de ordine venite în sprijin, mai multe persoane din cadrul comunității respective au început să se manifeste agresiv față de forțele de ordine, aruncând cu pietre și bâte în direcția acestora și autospecialelor și amenințând forțele de ordine cu ajutorul unei drujbe.

Astfel, în urma altercației trei agenți de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale, ca urmare a aplicării unor lovituri cu pumnul, respectiv cu piatra. Totodată un agent din cadrul S.A.S Satu Mare a suferit leziuni la nivelul urechii ca urmare a unei lovituri cu piatra, în urma căreia i-a fost secționat pavilionul urechii stângi.

În urma investigațiilor efectuate au fost identificați autorii infracțiunii, iar în cursul nopții de 04/05.05.2021, s-a dispus luarea măsurii reținerii față de trei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, urmând a fi prezentați în cursul zilei de 05.04.2021 în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv”, spune Corina Cojan, purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecatoria Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.