Cum sărbătoresc Paștele romano-catolicii și reformații

Peste un milion și jumătate de catolici și reformați din România sărbătoresc Paștele în acest week-end.

În Săptămâna Mare, s-au cântat imnuri şi s-au citat pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practică „procesiunea”, înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi.

Potrivit regulilor catolice, Sărbătoarea Paştelui este precedată de trei zile sfinte: Joia Sfântă – Cina Domnului, Vinerea Sfântă – Patima și moartea Domnului și Sâmbăta Sfântă – ziua tăcerii şi a aşteptării.

Acestea sunt cunoscute drept „Triduumul Pascal” și reprezintă preambulul Învierii.

Vinerea Neagră reprezintă pentru catolici ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. Seara, în biserici se oficiază Denia Prohodului, adică slujba de înmormântare.

Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. Sfântul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Iisus, este pus pe Sfânta Masă. În ziua Vinerii Mari, catolicii consideră că este bine țină post negru.

În Sâmbăta Sfântă, Biserica Catolică priveghează în rugăciune şi nu celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică.

În noaptea de sâmbătă spre duminică are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această Noapte Sfântă se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor se face în intervalul orar 20,00 – 2,00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic.

Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase

Autoritățile precizează că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.