Carambol in Alba. Masina din Satu Mare, implicata

Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident rutier pe DN7, lângă Vințu de Jos (judetul Alba), în timp ce depășea o coloană de autoturisme. O persoană a fost rănită și trei mașini au fost avariate. În accident a fost implicata și o mașina cu numere de Satu Mare.

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autoturisme și intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Satu Mare.

Primul autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară, condusă de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care se afla oprită în coloană.

În urma accidentului rutier, o femeie de 42 de ani, pasageră în primul autovehicul, a suferit leziuni și a fost transportată la spital.

Soferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de a 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul primului autoturism, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru ceilalți doi conducători auto, rezultatul testării a fost negativ.

Sursa: www.alba24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.