Trei contrabandisti ucrainieni, retinuti (Foto)

Miercuri, 24 martie, în jurul orei 16.00, polițiștii au observat, la aproximativ 300 de metri de la linia de frontieră spre interior, pe direcția localității Tarna Mare, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce. În urma acțiunii au fost reținuţi trei cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, care au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări. De asemenea, în teren au fost descoperite şase colete cu țigări, de proveniență Duty-Free. În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin 4.500 pachete țigarete în valoare de 52.650 lei.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.