Muncitor prins sub un mal de pamant ! A murit ! (Foto)

Un bărbat de 41 de ani din Tasnad (judetul Satu Mare) a murit la Făgetul Ierii (județul Cluj), îngropat sub un mal de pământ care s-a surpat peste el. Acesta a fost surprins sub un mal al unui șanț, ce avea o adâncime de cca 3 m. Bărbatul lucra la rețeaua de apă potabilă din localitate, potrivit www.stiridecluj.ro.

Pompierii care au intervenit la fata locului au găsit bărbatul în stare de inconștiență și acoperit de pământ până la nivelul capului. Pe durata intervenției, echipajul de prim ajutor i-a administrat oxigen bărbatului care, din păcate, în momentul în care a fost scos de sub malul de pământ nu prezenta semne vitale, iar medicul prezent la fața locului l-a evaluat fără posibilități de resuscitare.

Unul dintre elementele care amenință supraviețuirea în astfel de situații este presiunea enormă exercitată pe torace prin greutatea solului, iar administrarea oxigenului crește șansele de supravieruluire, în cazul în care există o respirație minimă, poate chiar insesizabilă de către salvatori”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș.

Bărbatul de 41 de ani, din orașul Tășnad, județul Satu Mare era angajat al unei societăți care efectua activități în domeniu.

Împrejurările în care s-au produs evenimentul vor fi stabilite în cadrul anchetei, fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea, respectiv de nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.