Mașini furate din Germania indisponibilizate la Petea

În data de 11 martie, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, doi cetățeni germani care conduceau unul un autoturism marca Audi, iar celălalt un autoturism marca BMW, ambele înmatriculate în Germania.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că plăcuțele de înmatriculare ale celor două autoturisme sunt false.

În urma verificărilor în bazele de date, acestea figurau ca fiind înmatriculate în Germania, însa aveau eliberate plăcuțe de înmatriculare temporare cu drept de circulație doar pe teritoriul Germaniei. 

În urma cercetărilor efectuate cu ajutorul ofițerului Agenției FRONTEX detașat în P.T.F. Siret, s-a stabilit că cele două autoturisme figurează ca fiind semnalate “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de către autoritățile din Portugalia.

Cele două autoturisme, în valoare de 120.000 lei, respectiv 240.000 lei, a fost indisponibilizate la sediul instituției.

În urma celor constatate, cei doi cetățeni germani sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România și tăinuire la furt”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.