Doi tineri din Satu Mare, răniți în accidentul de la Rosiori. Ce spun polițiștii ?

Oamenii legii au tras primele concluzii în urma accidentului care a avut loc azi (13 martie) dimineata în Bihor, pe DN19, lângă Roşiori, eveniment rutier în care a fost implicata și o mașina cu numere de Satu Mare.

Din ancheta polițiștilor reiese ca, accidentul s-a produs după ce şoferul orădean al unei autoutilitare Dacia a frânat pentru a acorda prioritate unei ambulanţe, dar astfel a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un Daewoo, condus de o stămăreancă de 19 ani.

Sâmbătă, 13 martie, la ora 10.10, pe DN19, în afara localităţii Roşiori, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Oradea – Satu Mare, a frânat pentru a acorda prioritate unei ambulanţe aflată în misiune cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o tânără de 19 ani din comuna Santău, jud. Satu Mare”, spun oamenii legii.

În urma accidentului rutier, cei doi şoferi au suferit leziuni uşoare. De asemenea, o femeie de 34 de ani din Oradea, pasageră în autoutilitară, şi un tânăr de 21 ani, din comuna Andrid (judetul Satu Mare), pasager în autoturism, au suferit leziuni uşoare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.