De duminica intra în vigoare noile reguli ! Circulatia restrictionata cu o oră mai devreme !

Starea de alertă va fi prelungită în România cu încă 30 de zile, începând de duminică 14 martie, zi în care intră în vigoare și măsura prin care deplasarea în afara locuinței este restricționată între orele 22.00 și 05.00, în prezent ora de început a restricției fiind 23.00.

Excepțiile sunt:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere. La verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Cele mai importante măsuri: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 22.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci, magazine deschise până la ora 21.00.

România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă.

Un Comentariu la "De duminica intra în vigoare noile reguli ! Circulatia restrictionata cu o oră mai devreme !"

  1. Pingback: De astăzi este interzisă circulația în afara locuinței după ora 22.00 » Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.