Primarii de municipii acuza Guvernul. Care este motivul ?

Asociația Municipiilor din România solicită Ministerului Educației Naționale și Ministerului Finanțelor Publice să respecte legislația în vigoare privind asigurarea finanțării transportului elevilor în interiorul municipiilor /orașelor de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă al AMR.

Conform unui proiect de ordonanță de urgență, inițiat de MEN, se intenționează modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, astfel încât NU se va asigura finanțarea transportului local al elevilor (în interiorul municipiilor/orașelor) din bugetul de stat, transferând aceasta obligație autorităților locale”, transmite AMR.

Primarii de municipii susțin că modificarea legislației, după adoptarea bugetului de stat care prevede sumele destinate autorităților locale, va duce la „dezechilibre bugetare”.

Ministerul Educaţiei propune într-un proiect de ordonanţă, lansat în dezbatere publică pe 5 martie, gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum şi transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.