Satu Mare: 26 de elevi și 65 de cadre didactice, depistati pozitiv

Până vineri, 12 martie, școlile din județul Satu Mare vor funcționa în scenariile aprobate în data de 5 martie, o nouă decizie urmând a fi luată atunci, în funcție de evoluția ratei de incidență a infectărilor.

Conform Ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, scenariile de funcționare ale unităților de învățământ se actualizeză săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, cu excepția depășirii pragului de 6/1000 unde interzicerea activității didactice fizice în școli se aplică imediat.

Până în acest moment, de la începutul semestrului II al acestui an școlar, 26 de elevi precum și 65 de cadre didactice și personal auxiliar au fost depistați pozitiv, respectiv 56 de clase au desfășurat activități didactice în sistem online.

Prefectul face apel la populație pentru respectarea măsurilor de protecție individuală și solicită efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vigilență, responsabilitate și aplicarea prevederilor legii pentru limitarea răspândirii bolii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.