Carmen-Claudia Popescu este singura femeie-jandarm care, pentru o perioadă de 3 ani, a reprezentat Jandarmeria Română în Republica Centrafricană, pentru misiuni de menținere a păcii sub egida ONU.

Lăsând deoparte pericolul pe care l-a simțit pe propria piele, Claudia spune că, dacă ar fi să rezume cei trei ani la o singură poveste, ar fi aceasta:

Într-o amiază arzătoare, oprindu-se la un magazin pentru a-și cumpăra apă, un băiat de 5 ani, sărăcăcios îmbrăcat și cu picioarele goale se apropie de ea și, printr-o exprimare destul de greoaie, îi cere ceva. Femeia s-a gândit că vrea de mâncare, căci se întâmpla des ca cei ai locului să trăiască din mila militarilor și străinilor aflați în misiuni.

Claudia a scos niște bani pe care a vrut să îi ofere băiatului. I-a refuzat. Nu voia bani. A luat-o de mână și a condus-o direct la raftul unde se găseau rechizite școlare. A luat două caiete și un set de pixuri colorate și, cu ochii în lacrimi, o roagă pe străina din fața lui să i le cumpere.

Voia să învețe. Avea nevoie de o șansă la educație, care să aducă și șansa la viață pentru el și cei trei frați mai mici pe care îi avea în grijă. Mama murise de malarie, iar tatăl sfârșise într-un atac armat.

Un tablou dureros. Noi le numim povești, dar ele sunt realități crunte pe care le trăiesc sute, mii de copii.

Lacrimile din ochii Claudiei, un colonel al Jandarmeriei Române, poartă greutatea experienței trăite. Și arată faptul că uniforma pe care o poartă sau importanța misiunii la care a participat nu au fost bariere în calea empatiei și a emoțiilor simțite. Cea mai bună lecție a acestei misiuni, ne spune Claudia, este legată de fericire. O vom găsi, întotdeauna, în lucrurile simple.