Odată cu prima zi din luna martie, intrăm oficial în primăvară, iar pentru a celebra acest moment, românii au întipărit în tradiție mărțișorul.

Micul simbol al primăverii, legat cu fir împletit roșu și alb, purtat în piept sau la mână de către fete și femei are o istorie veche pe aceste tărâmuri și este menit să facă trecerea dinspre iarnă spre primăvară.

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept.

El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele.

Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negrețele și dă-mi albețele”.

Mărțișor se numește însă și cadoul făcut de 1 martie. În ceea ce privește modul de confecționare, mărțișorul ține de tradiția Dochiei. Acesta este făcut din două fire colorate și răsucite, simbolizând iarna și vara, de care se agață o monedă de aur, argint sau din alt metal.

După unele informații etnografice, în vechime șnurul se împletea din lână albă și neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, în condițiile contemporane, cu obiecte artizanale.

Șnurul reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri de baza, iarna și vara.