Romania primul loc în Europa la mamele minore. Cum stăm în judetul Satu Mare ?

Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, atrage atenția asupra numărului mare de sarcini în rândul adolescentelor din ţara noastră.

Potrivit statisticilor Salvați Copiii Romania, în 2019, în judetul Satu Mare, au născut 388 de adolescente. În regiunea de Nord-Vest al țării, „campion” la acest capitol este judetul Bihor, cu 674 de nasteri. În Maramures au născut 394 de adolescente, în Salaj – 297, iar în judetul Cluj au fost inregistrate 430 de nasteri.

Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la numărul mare de sarcini care continuă să fie la nivelul fetelor sub 15 ani şi la nivelul celor sub 19 ani. Din totalul naşterilor în 2019, aproape 750 provin de la mame cu vârsta sub 15 ani şi aproape 18.000 de naşteri la mame cu vârsta între 15 şi 19 ani. La capitolul sub 15 ani ocupăm primul loc în Europa”, a declarat Alexandrescu.

Potrivit acesteia, în România se înregistrează 40% dintre sarcinile din UE la fete sub 15 ani şi 23% dintre cele la nivel european în rândul fetelor sub 19 ani. Olanda, Danemarca şi Finlanda nu au mame minore, a adăugat Gabriela Alexandrescu.

Ea a precizat că zonele cu cele mai multe mame adolescente sub 19 ani sunt judeţele Bihor, Suceava, Iaşi, Vaslui, Bacău, Mureş, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Dolj, Călăraşi, Constanţa şi Bucureştiul, iar în Mureş, Dolj, Braşov, Iaşi, Bacău se înregistrează cele mai multe fete sub 15 ani care au copii.

Pe lista judeţelor cu cele mai puţine mame adolescente se regăsesc Brăila, Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj şi Tulcea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.