Trafic intens de TIR-uri, la granița cu Ungaria

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului, precum şi a arterelor de control deschise pentru automarfare.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile specifice pentru 13.500 de automarfare, dintre care numai la graniţa cu Ungaria s-a efectuat controlul pentru 7.000 de astfel de mijloace de transport (5.000 pe sensul de ieşire şi 2.000 pe cel de intrare).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.