Părinții care opresc mașina în fața școlilor pentru a-și lua copiii riscă amenzi

Șoferii care opresc în fața școlilor sau a grădinițelor pentru a-și aștepta copiii ar putea primi amenzi de până la 725 de lei. Proiectul de lege care prevede modificarea Codului Rutier a fost înregistrat la Senat.

Potrivit proiectului, va fi introdusă o nouă prevedere de stabilirea unor spaţii special amenajate şi semnalizate pentru îmbarcarea sau debarcarea preşcolarilor şi şcolarilor, pe toate laturile de acces ale unităţilor de învăţământ.

Aceste locuri vor putea fi utilizate pe o durata de 20 de minute, în intervalul 07.00-20.00, de cei care îşi lasă sau iau copiii de la grădiniţe sau şcoli. În cazul în care șoferii nu vor respecta legea, vor risca amenzi de peste 700 de lei, adică de 4-5 puncte de amendă.

Proiectul vizează şi alocarea în mod gratuit a cel puțin două locuri sau cel puţin 5% din numărul total al locurilor de parcare pentru femeile gravide sau pentru vehiculele care transportă copii în vârstă de până la doi ani, lângă clădirile cu utilitate publică( şcoli, spitale sau clinici, bănci sau instituţii ale administraţiei publice).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.