Politistii nu iarta ! Alte 100 de amenzi in judet !

Ieri, 3 februarie, polițiștii sătmăreni în colaborare cu jandarmi și polițiști locali au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Ocazie cu care au verificat aproximativ 210 societăți comerciale și obiective de interes, și peste 70 de mijloace de transport persoane.

De asemenea, au fost legitimate peste 1600 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 11000 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.