Cum se reiau orele în școli începând de luni ?

Conform variantei de lucru, care ar putea suferi încă modificări, începând de luni, 8 februarie, intrarea în școli și grădinițe se va face prin mai multe căi de acces, pentru ca elevii să nu ajungă să se înghesuie.

Dacă imobilul are o singură intrare, respectarea distanţării fizice este esenţială. De asemenea, după dezinfectarea mâinilor la intrare, elevii trebuie să meargă direct în sălile de clasă. Este important de menționat că părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală, în afara cazurilor excepţionale.

Sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi. Dacă sala nu permite, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă. De asemenea, clasele vor fi aerisite înainte de sosirea elevilor timp de minimum 30 minute, 10 minute în timpul pauzelor şi, din nou, la finalul zilei. Nu este o noutate că elevii, profesorii și personalul școlii vor purta mască în permanență.

Din băi nu trebuie să lipsească dezinfectantul și prosoapele de hârtie de unică folosință, iar uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil sunt interzise.

Iată un rezumatr al regulilor care vor trebui respectate începând de luni, în școli:

– Intrarea în școli se va face intrarea prin mai multe căi de acces
– Dacă nu există mai multe căi de acces, este esențială distanțarea fizică
– După dezinfectare, elevii vor fi conduși direct în clase
– Părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală

– Trebuie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi
– Dacă sala nu permite distanțarea de 1 metru, spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă între elevi
– Sălile de clasă vor fi aerisite constant – înainte de sosirea elevilor, în pauze, la finalul zilei

– În băi va trebui să existe în permanență dezifectant și prospae de hârtie
– Sunt interzie uscătoarele electrice şi prosoapele din material textil

– Cursurile pot începe la intervale orare diferite pentru a se evita aglomerația
– Elevii vor ieși pe rând în pauză; se va evita suprapuneare claselor
– Elevii vor fi supravegheați în pauze

– Se vor putea desfăşura doar jocurile care permit distanţarea fizică
– Sălile vor fi curățate, dezinfectate și aerisite după fiecare grupă de elevi

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.