Ce spune un preot din Satu Mare despre bebelusul înecat la un botez din Suceava ?

Trebuie să botezăm prin întreita afundare, dar putem să protejăm gura și nasul bebelușului”, spune preotul ortodox din Cuta, Gabriel Chereji, după tragedia întâmplată la Suceava, unde un bebelus a făcut stop cardiac în timpul botezului, apoi a murit la spital.

Sfânta Taină a Botezului este noua haină luminoasă a omului pe care Hristos ne-o dăruiește pentru ca să putem moștenii Împărăția lui Dumnezeu.

Botezul trebuie să fie cel mai fericit moment al familiei. Și NU putem să le transformăm părinților ziua în cel mai mare coșmar, numai că noi suntem slujitori ai lui Dumnezeu și împlinim la sânge canoanele Sfinților Părinți. DA! Este adevărat! Că trebuie să botezăm prin întreita afundare, dar putem să protejăm gura și nasul bebelușului. Putem să prindem copilașul din partea din spate, îl afundăm cu întreg corpul, dar nu afundăm în apă gura și nasul. Cred din toată inima, că prin această practică împlinim Canoanele Bisericii noastre, voia lui Dumnezeu, dar și bucuria părinților să fie deplină. Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu să nu mai avem astfel de momente dureroase din pricina Tainei Botezului, ci acest moment să fie cea mai frumoasă sărbătoare a familiei” este mesajul preotului Gabriel Chereji.

Despre tragedia de la Suceava puteți citi accesand următorul link: https://www.satmareanul.net/2021/02/01/un-bebelus-a-facut-stop-cardiac-la-botez-dupa-ce-a-fost-scufundat-in-cristelnita-a-murit-la-spital/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.