Primar din judet, infectat cu Covid: „Aversarilor le transmit să nu se pregătească pentru alegeri anticipate”

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, aflat sub tratament după ce s-a infectat cu coronavirus, le transmite prietenilor că este bine, iar adversarilor că nu are rost să se pregătească de alegeri anticipate.

Vă mulţumesc tuturor pentru interesul manifestat şi pentru mesajele de îngrijorare! Mă bucur foarte tare pentru că pot spune că sunt mai bine şi simt că am trecut peste ceea ce a fost mai greu! Ca să fiu mai bine înţeles: le transmit prietenilor că sunt bine! Iar adversarilor le transmit să nu se pregătească pentru alegeri anticipate pentru că nu are rost, întrucât mă reîntorc!

Mai mult ca sigur că mulţi dintre dumneavoastră aţi aflat că m-am infectat şi eu cu coronavirus. Din păcate, nu este acea boală uşoară, care poate fi bagatelizată. Credeţi-mă, am constat acest lucru pe propria mea piele. Mulţumesc medicilor şi personalului Spitalului Municipal Carei pentru competenţa şi efortul depus în vederea tratării pacienţilor infectaţi cu COVID-19.

Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele pozitive. Să avem grijă de noi, să avem grijă de ceilalţi, să respectăm măsurile de protecţie, astfel încât cât mai puţini dintre noi să trebuiască să se confrunte cu această boală urâtă! Vă doresc multă sănătate tuturor!” este mesajul primarului Eugen Kovacs.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.