Arestați pentru trafic de cocaina (Video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, bănuiţi de trafic de droguri.

Cele trei persoane au fost surprinse în flagrant delict, în perioada 22-23 ianuarie 2021, în timp ce ar fi transportat, comercializat și deținut droguri.

Ulterior prinderilor în flagrant delict, la data de 23 ianuarie 2021, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost ridicate peste jumătate de kilogram de cocaină, peste 500 de comprimate MDMA și peste 200 de grame de canabis.

Totodată, au fost indisponibilizați 17.000 de lei, 1.000 de euro, telefoane mobile și înscrisuri necesare documentării activității infracționale.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați instanței, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și  Serviciului Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Maramureş.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.