Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Carei

Cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la Castelul Károlyi a fost deschisă expoziția „Mari personalități ale Unirii Principatelor Române”, realizată de către Direcția de Cultură Carei.

În imagini sunt ilustrate figuri de seamă ale unor personalități implicate în acest eveniment istoric, precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Barbu Catargiu, Nicolae Crețulescu, Nicolae Rosetti Bălănescu, Anastasie Panu, Vasile Alecsandri, dar și scurte detalii biografice. Expoziția poate fi vizitată până în data de 1 februarie, conform programului de vizitare a Castelului.

Tot cu această ocazie, astazi, 24 ianuarie, la Monumentul Ostașului Român, a fost depusă o coroană de flori de către viceprimarul municipiului Carei, Ludovic Kaiser și directorul Direcției de Cultură Carei, Bogdan Georgescu, în numele Primăriei Municipiului Carei, în memoria celor care s-au jertfit pentru unitatea neamului românesc și a celor care au înfăptuit Unirea Principatelor Române.

Pe parcursul zilei au mai depus coroane reprezentanți ai unor organizații și partide politice. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.