Două sisteme de oxigenoterapie pentru spitalul din Carei

În urma campaniei de strângere de fonduri desfășurată de Rotary Satu Mare pe parcursul lunii decembrie 2020, membrii clubului au reușit să strângă suma necesară achiziției a două echipamente de oxigenoterapie cu debit mare AIRVO2, pe care le-au donat Spitalului COVID din Carei din județul Satu Mare, în cursul săptămânii trecute.

Cu ajutorul și implicarea cadrelor medicale ale spitalului, coordonate de dl. Dr. Dragoș Ciprian, care au sesizat membrii Clubului Rotary cu privire la necesitatea acestor aparate, rotarienii sătmăreni au reușit să faciliteze accesul la modalități prin care se poate câștiga timp prețios pentru pacienții care au mare nevoie de oxigen.

Astfel, cu sistemele de oxigenoterapie cu debit mare donate spitalului, ce reprezintă o ,,punte” între oxigenoterapia standard, din dotarea unei secții medicale și sistemul CPAP utilizat în sectiile ATI, pacienții care dezvoltă insuficiență respiratorie și pentru care nu se poate asigura imediat un loc în secția de Terapie Intensiva pot beneficia de această metodă superioară de oxigenoterapie, ce poate face diferența între viață și moarte.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibil acest proiect. Vă mulțumim pentru solidaritate, pentru fiecare contribuție și pentru că, încă o dată, ați dat dovadă de omenie. Mulțumim deopotrivă domnului doctor Dragoș Ciprian pentru implicare și tuturor partenerilor noștri pentru generozitate!” transmite dl. Pavel Szilárd Ötvös, președintele Clubului Rotary Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.