Abandonat când abia avea o jumătate de an, Dorin D’Angelo Rossi a trăit până la un an și jumătate într-un orfelinat în București. Destinul i-a zâmbit atunci când un cuplu de italieni a decis să facă pasul cel mare și să-l adopte. De aici încep și primele sale amintiri, vagi de altfel. Un orfelinat plin cu copii triști, foamete și frig. Și durere. Toate acestea au devenit însă amintire din momentul în care a fost luat și dus la Milano de părinții săi adoptivi. Dorin a devenit arhitect de succes in Italia.
„M-am născut în București, dar când aveam 6 luni am fost abandonat de mama și am ajuns la un orfelinat în localitatea Vidra. Mama era româncă și era albă, tata era de culoare, dar nu m-a recunoscut după naștere, așa că în dreptul său nu a apărut nicio cetățenie. Nu-mi aduc aminte mare lucru despre Vidra și copilăria mea dinainte de a ajunge în Italia, poate doar fragmente de amintiri. Acum știu însă că e un loc rustic, cel puțin din ce am putut vedea de curând folosind Street View de la Google”, a spus tânărul.
Nu știe prea multe despre țara sa de origine, iar puținele lucruri pe care le știe i-au fost povestite de părinții săi adoptivi.
„Mama mi-a povestit că atunci când au venit să mă ducă în Italia, au stat mai multe zile la un hotel din centrul Bucurestiului. Însă sărăcia era atât de mare încât ospătarul le-a spus că în bucătăria restaurantului nu mai există nimic de mâncare. În România acelor ani era greu să găsești ceva să pui pe masă, era o sărăcie lucie”, povestește el.
Părinții adoptivi i-au acordat toată afecțiunea de care avea nevoie, iar în curând a reușit să lase în urma crâmpeiele de amintiri triste din România. Iar anii de liceu au fost nemaipomeniți pentru el. A făcut liceul la Como, iar ulterior a fost admis la Institutul Politehnic din Milano, pe care l-a absolvit cu brio.
Singura sa legătură cu România o reprezintă o tânără româncă. Cei doi au devenit prieteni buni, iar pe lângă faptul că s-au născut amândoi în București mai au și un alt punct în comun. Ambii au fost abandonați în același orfelinat și au fost înfiați cam în același timp de două familii italiene. Arc peste timp, ei s-au regăsit în Italia, la Como.
„Cu ea am mai stat și am mai vorbit despre România și despre trecutul nostru. Sunt lucruri care cumva ne leagă și ne unesc, suferința inițială, dar și șansa pe care viața ne-a oferit-o totuși, când am fost adoptați și am avut astfel norocul să creștem în familii care ne-au iubit și ne-au ocrotit”, mai spune el.
Sursa: www.ziare.com