O ciudățenie fascinantă a Universului este că formele și tiparele sale pot fi găsite în contexte foarte diferite. Spre exemplu, spirala de aur poate fi văzută în cohleea umană și forma galaxiei spiralate, iar geometria venelor poate fi observată în ramurile de lumină.

Pentru a indeparta orice urme de suspiciune și de idei bizare care s-ar putea naște în urma citirii acestui articol, subliniem faptul ca similitudini dintre compozitia Universului și cea a creierul uman sunt recunoscute și studiate de către cei mai mari neurochirurgi ai lumii, care … sunt romani. Este vorba despre acad. Leon Danaila, cel supranumit și „sculptorul de creiere” dar și de dr. Stefan Florian, unul dintre cei mai mari neurochirurgi de pe mapamond. De asemenea, un alt reputat specialist roman, dr. Constantin Dulcan, al carui volume publicate în domeniul neurostiintelor au făcut vâlvă pe întregul mapamond, vorbește despre aceleași asemănări. De asemenea, cercetătorii străini au analizat și studiaza acest fenomen, iar rezultatele sunt de-a dreptul uimitoare. Sa avem oare „sculptat” în creier, modelul Universului ?

Prin intermediul unui studiu îndrăzneț, un astrofizician și neurochirurg și-au unit forțele și au folosit analiza cantitativă pentru a compara două dintre cele mai complexe sisteme ale naturii, rețeaua neuronală din creierul uman și rețeaua cosmică de galaxii din Univers.

Așadar, astrofizicianul Franco Vazza de la Universitatea din Bologna, Italia, și neurochirurgul Alberto Feletti de la Universitatea din Verona, au petrecut ultimii ani încercând să determine cât de puternice sunt, de fapt, similaritățile.

Ambele sisteme sunt aranjate prin rețele bine-definite, cu noduri (neuronii din creier, galaxiile din Univers) conectați prin filamente. Atât neuronii cât și galaxiile au o rază tipică ce este doar o fracțiune din lungimea unui filament. De asemenea, fluxul de informație și energie dintre noduri este doar în jur de 25% din masa și energia conținute de fiecare sistem.

Mai mult, există similarități între compoziția creierului și cea a Universului. Creierul este în jur de 77% apă. Universul este aproape 72% energie întunecată.

Un studiu recent a sugerat că memoria creierului uman este în jur de 2,5 petabytes. Pe de altă parte, un alt studiu a indicat că, de fapt, capacitatea de memorie necesară pentru a stoca întreaga complexitate a Universului este de aproape 4,3 petabytes.

De asemenea, legile care guvernează creierul uman și Universul ar putea fi aceleași.

„Vorbind cu aproximație, această similaritate în capacitatea de memorie înseamnă că întregul corp de informație care este stocat în creierul uman (spre exemplu, întreaga viață a unei persoane) poate fi codificat în distribuția galaxiilor din Univers”, scriau cercetătorii în 2017.

Totuși, asta nu înseamnă că Universul este un creier sau că este capabil de sensibilitate. Însă, ceea ce indică este că legile care guvernează ambele structuri ar putea fi aceleași, potrivit Scince Alert.

Şi asta nu este tot.

Cercetătorii au analizat şi alte caracteristici morfologice, cum ar fi numărul de filamente conectate la fiecare nod. Rețeaua cosmică, bazată pe un eșantion de 3.800-4.700 noduri, are, în medie, 3,8-4,1 conexiuni pe nod.

Cortexul uman, pentru un eșantion de 1.800 până la 2.000 de noduri, are, în medie, 4,6 până la 5,4 conexiuni pe nod.

În plus, ambele sisteme au tendința de a grupa conexiunile în jurul nodurilor centrale. Și ambele par să aibă o capacitate similară de stocare a informaţiei.

Alţi doi cercetători, astrofizicianul David Elbaz şi neurobiologul Alain Destexhe, au sesizat şi ei, în cursul unor studii, că există o legătură între “glasul” Universului, un zgomot spaţial (space roar), care nu este perceput de urechea umană, dar care a fost captat cu aparatură specifică, şi care ar semăna foarte mult cu “muzica” neuronilor, identificată cu ajutorul electro-encefalogramelor.

Ceea ce ştiinţa abia începe să descifreze era intuit încă din antichitate. Platon, de exemplu, considera că muzica şi astronomia sunt ştiinţe surori, era convins, ca şi predecesorul său, Pitagora, că există o “muzică a sferelor”, o “muzică planetară” şi că omul nu poate trăi plenar decât conectat la aceste ritmuri.

Astronomul Johanes Kepler, în perioada Renaşterii, autorul uneia dintre cele mai spectaculoase teorii despre Univers, era convins că fiecare stea a primit de la divinitate, la momentul creaţiei, un “suflet”, sub forma unui ritm muzical.

Un alt argument că există o legătură subtilă între creierul uman şi Univers vine din partea neurobiologului Semir Zeki, de la University College London, deschizător de drumuri în neuroestetică. Acesta susţine că există o zonă cerebrală (zona A1 a cortexului median orbitofrontal) corelată cu experienţa frumuseţii, indiferent care este sursa unei emoţii estetice – un aspect din natură, o pictură, un chip, un acord muzical, o ecuaţie matematică etc.

Deşi pare mistic, spune Semir Zeki, este foarte posibil ca să existe nişte mecanisme în creierul nostru, încă necunoscute pentru ştiinţa actuală, care recunosc “structura ordonată a Universului în care am evoluat”. Experienţa estetică ar presupune un efect de oglindă în creierul uman, care ar sincroniza funcţionarea neuronilor cu mecanica Universului. Este şi explicaţia pentru faptul că, intr-o altă ordine de idei, de pildă, descoperim legile fizice într-un mod mental, chiar înainte de orice explorare experimentală.

Cu oglindirea/ recunoaşterea ordinii şi frumuseţii cosmice în structura şi funcţionarea creierului nostru ar putea avea legătură şi ceea ce se numeşte „Sindrumul Stendhal”, sentimentul pe care îl avem atunci când “frumuseţea ne taie respiraţia”. Instinctiv căutăm frumuseţea în viaţa de toate zilele, în noi înşine şi, uneori, o descoperim într-o frântură de realitate – un decor, un peisaj, un acord muzical, o noapte înstelată etc., iar emoţia pe care o trăim în astfel de împrejurări se explică, poate, prin faptul că este reflexul unei ordini mai presus de cunoaşterea noastră.