37 de ani de la moartea lui Nichita Stanescu. Poetul a vizitat și judetul Satu Mare

Se implinesc 37 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari poeti romani, Nichita Stanescu. Acesta a decedat în nopatea de 12 spre 13 decembrie 1983.

In martie 1980, poetul a poposit și în județul Satu Mare, întâlnindu-se cu poeții locului, dar și cu elevi, respectiv cu iubitorii de cultură și de frumos.

Poetul a rămas fascinat de corul de la Medieșu Aurit, iar pe placa amplasată în cinstea poetului pe Căminul Cultural din localitate sunt înscrise cuvintele rostite de Nichita Stănescu la adresa coriștilor: „Dacă glasurile dumneavoastră ar avea mâini, le-aș săruta pe toate”. Placa a fost dezvelită la data de 31 martie 2013, la 80 de ani de la nașterea poetului.

Nichita Stănescu (Nichita Hristea Stănescu) s-a născut în data de 31 martie 1933 la Ploiești și este considerat de critica literară, ca fiind unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, și pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

În perioada 1944-1952, Nichita Stănescu a urmat cursurile Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952-1957 Facultatea de Filologie a Universității din București.

În 1952 s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, însă după un an cei doi s-au despărțit. În 1962 s-a căsătorit cu scriitoarea Doina Ciurea, iar în 1982 a lut-o de soție pe Todorița Tărâță.

Dintre volumele de poezii pe care le-a semnat, amintim: „Sensul iubirii”, „Necuvintele”, „Un pământ numit România”, „Noduri și semne”, „O viziune a sentimentelor”, etc.

De-a lungul carierei sale scriitoricești, Nichita Stănescu a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anii 1964, 1969, 1972 și 1975. Tot în 1975 a primit Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, în 1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române iar în 1982 Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internațional de poezie de la Strunga.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.