Locatiile în care vor fi vaccinati satmarenii. Când începe campania ?

În cadrul ședinței săptămânale cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne condusă de prefectul Radu Bud s-a analizat strategia de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul județului Satu Mare și cele mai potrivite locații în cadrul cărora aceasta se va realiza în perioada imediat următoare.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 se va realiza, începând cu luna ianuarie 2021, în trei etape, astfel:

1. vaccinarea personalului din sistemul medical public și privat,

2. vaccinarea personalului de îngrijire și a persoanelor instituționalizate în cele 41 de centre rezidențiale din județ și a și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie),

3. vaccinarea întregii populații.

Vaccinarea în prima etapă se va face în ambulatoriile de la nivelul unităților spitalicești din Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad.

Vaccinarea populației este propusă a se realiza în 8 unități administrativ-teritoriale care vor aronda întreaga arie administrativ-teritorială a județului, respectiv în municipiul Satu Mare (cu 5 locații), Carei, Negrești-Oaș, Tășnad, Poiana Codrului, Supur, Medieșu Aurit și Gherța Mare – fiecare cu câte o locație. Aceste propuneri au fost transmise pentru avizare Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Principalele locații identificate sunt de tipul sălilor de sport, respectiv locații de capacitate mare care pot asigura accesul direct al persoanelor fără a perturba alte activități, o separare a fluxurilor și a tuturor circuitelor sanitare necesare.

Vaccinarea persoanelor nedeplasabile se va face cu ajutorul unei caravane mobile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.