Reguli pentru slujbele de Crăciun în lăcaşurile de cult

Credincioșii vor putea participa în interiorul lăcașurilor de cult la slujbele de Crăciun şi de Anul Nou, însă vor trebui să respecte o serie de reguli. Decizia a fost luată joi seară, în urma unei şedinţe la care au participat reprezentanți ai cultelor şi secretarul de stat Raed Arafat.

Raed Arafat și reprezentanții cultelor din România au avut o ședință în care s-au stabilit condițiile în care se vor desfășura slujbele de Crăciun și de Anul Nou. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că trebuie impuse noi restricții, dar toate vor fi cuprinse într-un ghid, așa cum cere, de mai multe luni, reprezentantul României la OSCE pe libertate religioasă.

Oamenii vor putea participa la liturghiile de Crăciun şi de Anul nou în interiorul bisericilor.

Potrivit ghidului de reguli pentru organizarea slujbelor, în primul rând, credincioşii vor păstra în interior o distanţă de 2 metri, afară de 1 metru şi jumătate şi vor avea masca de protecţie care să le acopere atât gura, cât şi nasul.

Tot în ghid se specifică şi faptul că preoţii trebuie să se asigure că sunt dezinfectate toate obiectele şi suprafeţele comune la care ajung oamenii.

Şi în cazul rugăciunilor pe care preotul le face la domiciliu există nişte reguli. De pildă, de Bobotează când vor merge cu crucea în casele oamenilor, trebuie să respecte o distanţă de 2 metri între celelalte persoane şi să poarte masca de protecţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.