Am trait sa o auzim si pe asta: Ziua în care virusul va sta cuminte în banca lui !

Se pare ca va fi o zi în care virusul (botezat Covid …) va fi potolit cu de-a totul. Cel putin asta reiese din vorbele Sefului Statului. Nu prea pricepem cum se poate întâmpla așa ceva, însă dacă în toate celelalte zile virusul este prezentat ca fiind: unul ucigaș, de nestapanit și care devasteaza totul în cale, în ziua alegerilor acesta ne va lasa să ne exprimam votul democratic.

În concluzie, vom avea dezlegare pentru ziua de duminica (6 decembrie), și potrivit presedintelui Klaus Iohannis, nu ne va pandi nici o primejdie dacă ne ducem la vot. Desigur, auzind toate aceste giumbuslucuri, ne întrebam și noi așa, dacă tot mai avem niște neuroni imprastiati prin scoarta cerebrala: De unde și pana unde cu aceasta mascarada ? De ce nu ni se va întâmpla nimic în ziua votului, nici măcar în localitatile carantinate, dar în alte zile e grav de tot dacă ne trasneste prin cap sa ieșim la o plimbare ? Mai mult decât atât, trebuie sa completat niște hartii, botezate „Declaratii”, de parca acestea ne-ar feri de „nervii” virusului.

Spre exemplu, in ultimele 24 de ore, în judetul Satu Mare a fost raportat un singur caz nou de infectare cu Covid. Și asta după ce zilele trecute autoritățile ne sufocau cu cifre apocaliptice ! Unii spun ca duminica nu se fac teste. Însă, întrebam noi așa, de la sine putere: oare acel singur test când s-o fi făcut ? Nu duminica ? Și atunci … ?

Dar sa revenim la ale noastre, și sa vedem ce mai spune șeful de la Cotroceni.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, că se așteaptă la o prezență mare la vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie. El a subliniat că nu va exista nicio piedică pentru alegătorii care sunt în localitățile care sunt în carantină.

Toți cei din orașele carantinate au dreptul să voteze, a spus președintele.

Indiferent dacă trăiți într-un oraș carantinat sau cu incidență mică de infectare, toată lumea are același drept să meargă la vot, are aceleași posibilități, secțiile de vot vor fi pregătite peste tot, vor fi respectate toate condițiile, pentru ca votul să se desfășoare în maximă siguranță. Îi invit pe români să meargă în număr mare la vot. BEC a analizat toate situațiile, au găsit soluții pentru toate situațiile. Sunt convins că nu va fi nicio piedică pentru nimeni. Fiecare român care dorește să voteze, sper să fie cât mai mulți, poate să o facă în siguranță. Nu ne așteptăm la o creștere a ratei infectărilor după alegerile parlamentare”, a declarat Klaus Iohannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.