Peste 100 de mii de euro accesați de jandarmii sătmăreni într-un proiect european

Pornind de la o tematică actuală, cea a provocărilor comune în domeniul securității și siguranței cetățeanului, jandarmii sătmăreni, în colaborare cu reprezentanții Gărzii Naționale din Ucraina, au dezvoltat un proiect European ce a fost ales de reprezentanții Uniunii Europene pentru o finanțare.

Obiectivul general al proiectului este prevenirea și combaterea criminalității organizate și dezvoltarea cooperării forțelor de ordine publică, în zona transfrontalieră, prin îmbunătățirea nivelului de securitate a populației care locuiește în regiunile Satu Mare și Zakarpattya (regiune din Ucraina).

În prima etapă a Proiectului, vor fi achiziționate materiale specifice, constând în echipamente de protecție, echipamente de comunicații, echipamente de ghidare pe teren și un vehicul specializat pentru astfel de intervenții.

Felicitări celor două echipe care au lucrat la elaborarea acestui proiect și suntem convinși că fondurile destinate acestui proiect vor contribui la creșterea capacității operaționale pentru structurile cu atribuții de intervenție în domeniul ordinii publice și la gestionarea corespunzătoare a situațiilor de criză.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.