Satu Mare: Măsuri noi pentru prevenirea Covid

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a adoptat astăzi hotărârea cu privire la stabilirea şi aprobarea măsurilor care se aplică la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecțiilor generate de COVID-19

Astfel:

Art.1. Se completează art.3 cu pct. (4^1) și (6^1) – în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. (4) și (6) este restricționată sau închisă, acestora li se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (în regim catering).

Art.2. Se modifică art.3 pct (11), respectiv va avea următorul conținut – activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se va desfășura în interiorul și /sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne nr.1103/95/2020.

Art.3. Se modifică art.3 pct(7), respectiv va avea următorul conținut – este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepție făcând agențiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) și loz.

Art.4. Se aprobă lista unităților administrativ-teritoriale în care se aplică măsurile prevăzute în hotărârea CJSU nr.46/2020 și dispuse prin art.2. conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. Se aprobă lista unităților administrativ-teritoriale în care se aplică măsurile prevăzute în hotărârea CJSU nr.46/2020 și dispuse prin art.3. conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. Actualizarea anexelor 1 și 2 se va realiza la un interval de 48 de ore cu obligativitatea respectării măsurilor pentru o perioadă de 14 zile calendaristice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.