Campanie initiata de IPJ Satu Mare: „Gesturi simple înfăptuiesc vise mari”

Campania „Gesturi simple înfăptuiesc vise mari” inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în luna septembrie, a pornit de la o simplă întrebare adresată unui copil dintr-un centru de plasament, la o activitate informativ – preventivă: „Ce te face pe tine fericită?”. Răspunsul a fost unul neînchipuit de simplu „o bicicletă!”.

Peste un timp, niște polițiști inimoși, alături de reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Satu Mare și-au adus aminte de fetița cu codițe și de răspunsul ei și având biciclete, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte rămase de la copiii lor, în stare bună de utilizare, au zis că pot face mai mulți copii din cadrul unor centre de plasament aflate în sistemul de protecție fericiți și s-au mobilizat în așa fel, încât ieri, 28 octombrie a.c., s-a desfășurat al doilea eveniment al campaniei.

Gazdele noastre de această dată, au fost tinerii din cadrul Centrului de Tip Familial Noroieni, băieți minunați, cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani.

Polițiștii și specialiștii pe prevenire a Centrului Antidrog Satu Mare și-au găsit și ajutoare de data aceasta, tot oameni inimoși din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.

Având asupra lor lucruri frumoase, dar și pizza și ciocolată, reprezentanții instituțiilor menționate s-au întâlnit cu tinerii beneficiari ai centrului, într-o atmosferă nonformală, prietenească.

Polițiștii, jandarmii și specialiștii prezenți, au răspuns la întrebările pe care le-au adresat tinerii, au dezbătut cu aceștia subiecte de actualitate pentru ei – cum ar fi: rețelele de socializare și pericolele ce pot apărea, presiunea anturajului în a te determina să consumi substanțe interzise, violența – modalitate de a reacționa în situații limită, de risc, de asemenea, s-au prelucrat și informații aferente legislației care reglementează răspunderea penală a minorului și măsurile privative/neprivative de libertate.

Interesați de meseria de polițist, polițist de frontieră și jandarm, tinerii s-au familiarizat cu aspectele definitorii ale profesiilor menționate, cu armamentul din dotarea polițiștilor și cu activitățile ce se desfășoară pentru a asigura climatul de siguranță al cetățenilor.

Totodată, specialista pe prevenire a Centrului Antidrog le-a vorbit participanților despre serviciile oferite de instituția pe care o reprezintă, precum și despre libertatea de a face ,,alegeri sănătoase”.

Scopul acestui eveniment a fost de a realiza activități informativ – preventive, de a transmite mesaje preventive, dar și de a aduce un strop de bucurie acestor tineri minunați, de a aduce zâmbetul pe fețele lor și de a-i determina să devină niște tineri fericiți, capabili să facă alegeri sănătoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.