A incercat sa mituiasca un politist

Vineri, 23 octombrie, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Botiz-Satu Mare un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România.

La volanul mijlocului de transport se afla cetăţeanul român T.G., în vârstă de 55 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, iar în momentul în care poliţistul de frontieră i-a solicitat documentele pentru control, şoferul i-a oferit 50 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

Deşi poliţistul de frontieră a refuzat şi i-a adus la cunoştinţă că fapta sa reprezintă infracţiunea de dare de mită, bărbatul a insistat în oferirea banilor, fapt pentru care poliţistul de frontieră a raportat evenimentul şefilor ierarhici.

În baza sesizării Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Satu Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, l-au prins în flagrant pe şoferul mijlocului de transport care a oferit polițistului din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei suma de 50 euro.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi cercetarea acesteia în stare de libertate. În urma sesizării, s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.