O fată de doar 14 ani din Statele Unite, Anika Chebrolu, elevă în clasa a VIII-a la un liceu din Texas, a dezvoltat o moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-CoV-2 și îl împiedică să mai acționeze.
Proiectul științific al fetei viza combaterea gripei, dar ea l-a adaptat atunci când a lovit pandemia. Tânăra cercetătoare spune că a folosit mai multe modele simulate de computer pentru a identifica molecula capabilă să blocheze virusul Covid.
„Am dezvoltat această moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-COV 2 și îi blochează funcționarea. Bunicul meu, când eram mai mică, mă îndruma întotdeauna spre știință. El era profesor de chimie și îmi vorbea permanent despre tabelul periodic al elementelor. Învățând toate aceste lucruri despre știință am ajuns să o îndrăgesc în timp”, a explicat Anika Chebrolu.
Sursa: www.digi24.ro