Polițist bătut în sediul Poliției. Are nevoie de doua săptămâni de ingrijiri medicale

Un politist a fost atacat de un tânăr de numai 23 de ani, la sediul Poliției din Somcuta Mare. Totul s-a petrecut după ce tânărul s-a prezentat la secție pentru a cere explicații cu privire la un accident rutier. A fost nevoie de intervenția mai multor politisti pentru a-l opri pe atacator.

Tânărul din Șomcuta Mare a fost reținut inițial pentru 24 de ore, a fost prezentat în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, cererea fiind admisă de către instanță.

Victima are nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale în urma bătăii

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 12.10.2020, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului M.A.P. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

La data de 11.10.2020, faţă de numitul M.A.P. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul M.A.P., în data de 11.10.2020 a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate M.M.G., agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 12.10.2020, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a proba

poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul oficial al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Sursa: www.actualmm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.