Zeci de telefoane furate dintr-un magazin de pe Careiului. Prejudiciu uriaș

La data de 27 septembrie, în jurul orei 03.00, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat prin Apelul de Urgență 112 cu privire la un furt dintr-o societate comercială, situată pe strada Careiului din municipiul Satu Mare.

În urma cercetărilor la fața locului polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că persoane necunoscute, au pătruns prin efracție prin spargerea geamului ușii de acces a magazinului și au sustras aproximativ 36 telefoane mobile de diferite mărci, cauzând un prejudiciu de 45 000 lei.

Investigaţiile şi cercetările efectuate de poliţişti sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Satu Mare au dus la identificarea a doi tineri de, 19 ani și 29 de ani, bănuiți de comiterea furtului.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 40%, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.