Focuri de arma la granita. Captura impresionanta

Sâmbătă, 19 septembrie, polițiștii de frontieră din Halmeu au observat la aproximativ 100 metri de frontieră de stat spre interior, pe direcția localității Porumbești, un grup format din patru persoane care a trecut din Ucraina în România, transportând în spate, spre interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele și au fugit spre pădure. Polițiștii de frontieră au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit și au trecut frontiera înapoi în Ucraina.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului au fost descoperite 20 de colete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.000 pachete cu țigări marca Jin Ling, în valoare de aproximativ 117.000 lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.