Pentru îndepărtarea mirosurilor din mobila folosită se utilizeaza substanțe absorbante sau care acoperă sau neutralizează mirosurile.
Bicarbonatul de sodiu (praful de copt) este un absorbant foarte bun. El se presară pe canapelele urât mirositoare, se lasă o perioadă și apoi se aspiră. Operațiunea poate fi repetata de mai multe ori. Tot bicarbonat poate fi pus și în sertarele care au miros. Se pune într-un bol și se lasă 1-2 săptămâni, după care este împrospătat. După 1-2 luni mirosul dispare.
Cafeaua – boabe, măcinată sau zaț, brichetele de cărbune ca atare sau înfășurat în hârtie de ziar (clasică, nelucioasă) sunt și ele folosite pentru absorbția mirosurilor neplăcute din sertare sau dulapuri.
Soluția de oțet și apă, 1:8, pulverizată pe mobilier, înlătură mirosul de mucegai și de tutun. Boluri cu oțet alb din vin, puse în sertare, înlătură acel miros specific de stătut. Soluția de apă și amoniac îndepărtează mirosul de fum. Pulverizarea cu înălbitor de rufe dezinfectează și îndepărtează mirosul de mucegai și de stătut. Să stiți că, același lucru îl puteți face și cu vodcă.
Zeama de lămâie ajută la îndepărtarea mirosului de urină, umană sau de la animale de companie. Menținerea unui miros proaspăt se poate face și pulverizând o soluție 1:24 de ulei de măsline cu apă.