Mai poți dona pentru a-l ajuta pe David ! Operația de transplant va avea loc în 5 octombrie ! (Foto)

David Mare, elevul si sportivul de exceptie, în vârstă de 14 ani din Satu Mare, despre care am scris în aceste zile mai are nevoie doar de câteva mii de euro pentru a putea fi supus în Italia, unei operatii de tarnsplant de celule stem.

Tânărul este multiplu campion European si Mondial WUKF, membru al Clubului Sportiv Karate Zanshin Satu Mare. Acesta a fost diagnosticat cu Sarcom Ewing, ce s-a instalat pe osul lung al mâinii stangi.

El a început curele de chimioterapie in aprilie 2020 in Cluj, imediat ce s-a descoperit aceasta afectiune, a fost operat la finele lunii august 2020 in Italia si i s-a facut transplant de grefa de os. Costurile transplantului, care au fost suportate de familie, au ajuns la 26.000 EUR. Din pacate, in urma biopsiei, a rezultat faptul ca are nevoie urgenta de transplant de celule stem.

Costul transplantului conform facturii emise de aceeasi clinica din Italia, este de 73.000 EUR. Este imperios necesar ca transplantul sa fie efectuat in cel mult 2 săptămâni.

In seara asta ma adresez parintilor din lista mea si prietenilor lor, parinti! Strange-ti tare copilul in brate! Saruta-l pe frunte! Si roaga-te lui Dumnezeu ca niciodata sanatatea si viata lui sa nu depinda de darnicia oamenilor!”.

Sanatatea satmareanului Mare David (in poza) depinde de noi!

De darnicia noastra!

Diagnostic: cancer! Mai e nevoie de cateva mii de euro pentru a plati o operatie programata in 5 oct, in Italia.

Tu cat de bun ai vrea sa fie oamenii cu tine daca copilul tau ar fi in locul lui David? Eu stiu!

Doneaza si tu!

Asociatia Parinti pentru Copii

Banca Transilvania

RO59BTRL03101205289467XX

Donatie pentru David

Iar acum distribuie sa poata dona si parintii din lista ta!”, spune Marcela Papici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.