Cimitirul pazit de îngeri. Se afla în judetul Satu Mare (Foto)

Comuna Petrești, e a doua localitate din judetul Satu Mare, unde svabii sunt majoritari ca număr. După ce te minunezi de cultura lor, de vinul bun și ștrudel, de modul lor propriu de a se organiza, ajungi sa vizitezi și cimitirul … pazit de ingerasi.

La prima vedere nu pare ceva ieșit din comun. Cruci mari de beton sau marmură, cavouri, flori și multe lumânări. Dar, te-ntâmpină apoi un înger. Prima dată poate crezi că e real … da, însă din marmură.

Ochii încep să îți fugă prin cimitir și mai gasesti unul. Sunt îngerașii păzitori ai cimitirului. Ei veghează somnul de veci al șvabilor. Dacă vei trece seara pe aici, cu siguranță vei auzi o rugăciune șoptită care prinde aripi până-n văzduh.

Aflasem întâmplător despre cimitirul lor. Eram curios să văd cum arată. Am ajuns aici, încercând să elucidez mistere și căutând povești.

Parchez mașina și cobor. Vremea nu pare a fi prietenoasă, dar îmi fac curaj și înaintez. Pe când mergeam, aud ceva șoptit. Nu reușesc să disting vocea, dar bănuiesc că e cineva care se roagă.

Până la urmă totul e trecător, zic în sinea mea. Și gându-mi este întrerupt de îngerul din fața mea.

Așa este, tinere Ziggy, dar e important ce lași în urma ta, pare să-mi răspundă. Ceea ce faci tu, va dăinui veșnic în amintirea tuturor.

Rămân surprins și conștientizez din nou rolul meu în această călătorie. Ca să-i păstrez spusele îngerului, îi fac o poză. Ea-mi va aminti mereu de acest moment, inspirându-mă către noi descoperiri”, scriu cei de la Zig-Zag prin Romania.

Situându-se pe şoseaua DN 19, la o distanţă de 53 km spre sud-vest de reşedinţa judeţului şi la 12 km de Carei, comuna Petreşti se află în zona de contact dintre nisipurile Câmpiei Careiului şi Câmpia Ierului. Cele două localităţi aparţinătoare comunei sunt Petreşti şi Dindeştiu Mic.

Localitatea Petreşti este atestată documentar pentru prima dată în Registrul de la Oradea în anul 1215, sub numele de „Petus”, iar în 1316 apare denumirea „Mezeu Petri”. A aparţinut domeniului neamului Kaplony, iar ulterior a fost împărţit între două familii descendente: Vadai şi Károlyi, care s-au judecat de mai multe ori de-a lungul secolelor pentru moşiile de aici. Satul era situat, de la începutul existenţei sale, pe drumul de legătură dintre Satu Mare şi Oradea şi din acest motiv a suferit multe atacuri ale oştilor turceşti, austriece sau ale curuţilor.

În 1740 contele Sándor Károlyi este cel care va coloniza familii de şvabi la Petreşti, acestea sosind din localităţile înconjurătoare. În secolul al XIX-lea istoria localităţii este marcată de mai multe evenimente distrugătoare. După cutremurul din 1834 a urmat incendiul devastator din 1875. În secolul al XX-lea, tragedia celor două războaie mondiale este accentuată de deportările locuitorilor şvabi din 1945, când peste 200 de oameni au fost luaţi cu forţa în tabere de muncă silită din URSS.

Numărul locuitorilor şvabi a scăzut însă mai ales din cauza emigrărilor din deceniile regimului comunist.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.