Vineri, 11 septembrie, începând cu ora 18.00, în Parcul Dendrologic Carei, în fața intrării principale a Castelului Károlyi, în aer liber, a avut loc spectacolul de teatru „Moromeții”, în regia lui Gavriil Pinte, susținut de actori ai trupei „Arcadia” din Oradea.
Din distribuție au făcut parte actorii: Florian Silaghi, Zentania Lupșe, Giorgiana Coman, Calița Nantu, Igor Lungu, David Constantinescu.
Spectacolul Moromeții a avut la bază principalele capitole din volumul I, studiate în programa școlară.
Dramatizarea a fost realizată de studenți ai Universității din Oradea: Ioana Vaida, Dalia Vidican, Rebeca Ungur, Nicolae Vușcan. Muzica este semnată de Ovidiu Iloc, iar acompaniamentul live a fost susținut de instrumentiștii Radu Herțe și Ionuț Chiș. Scenografia și grafica au fost realizate de Mădălina Baciu și Răzvan Chendrean.
Actorii au impresionat prin jocul plin de naturalețe, interpretând foarte credibil personajele create de Marin Preda în romanul Moromeții. Publicul a fost cucerit de la primele replici, astfel că timp de o oră și un sfert a trăit alături de actori povestea lui Ilie Moromete și a familiei acestuia. Regizorul ne propune o abordare atractivă, care te invită la analiză, dar te și emoționează, trăind drama familiei din câmpia Dunării care încearcă să se adapteze la vremurile tulburi care vin și la timpul care „nu mai avea răbdare”. Prezența unui narator dar și intervențiile actorilor, plasate intuitiv în momente cheie, ne duc cu cu gândul la efectul de distanțare sugerat de Brecht.
Demersul Asociației Culturale Teatrul de Copii și al întregii echipe poate fi privit ca un exercițiu foarte util atât pentru public, cât mai ales pentru elevii de liceu, care urmează să susțină examenul de bacalaureat, întrucât romanului Preda face parte din programa pentru bacalaureat.
La finalul evenimentului publicul prezent în Parcul din Carei i-a aplaudat în picioare minute bune pe artiștii orădeni, în semn de apreciere pentru energia și emoțiile transmise.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul turneului de promovare Moromeții și s-a derulat prin intermediul proiectului Lecturi Școlare Integrate în Teatrul de Animație, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Lecturi Școlare Integrate în Teatrul de Animație este un proiect cofinanțat de AFCN și desfășurat de Asociația Culturală Teatrul de Copii, în parteneriat cu: Teatrul Regina Maria Oradea, Universitatea Oradea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Casa de Cultură Marghita, Asociația Orion-Choose to be a Star, Asociația Pro Teatru Zalău, Direcția de Cultură Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” Carei, Liceul Nicolae Bălcescu din Gyula.